Un român din Londra a dispărut de 10 zile fără urmă

Familia unui tânăr din Satu Mare care lucrează la Londra a postat pe Facebook un mesaj, prin care a solicitat ajutorul oricărei pernoane care îl cunoaște, pentru a intra în legătură cu el, acesta fiind de negăsit de 10 zile.

Ambasada României la Londra a reacționat și a spus că a luat măsuri cu autoritățile britanice pentru a obține informații suplimentare, însă până în prezent, autoritățile locale nu au notificat ambasada despre presupusa dispariție a unui cetățean român și la nivelul misiunii diplomatice. nu au fost primite cereri de asistență consulară cu privire la acest incident.

Florin Lăcătuș este din Satu Mare, lucrează ca asistentă la Oxford Heart Center și studiază medicina la „King’s College” din Londra. Familia lui este foarte îngrijorată, pentru că timp de 10 zile nimeni nu știe nimic de el. Mama lui a postat pe Facebook un mesaj prin care le cerea tuturor cunoscuților să o ajute să ia legătura cu el.

Dragilor, nu va puteți închipui cât de importantă este orice informație despre el Va rugăm pe toți cei care îl cunoașteți sa distribuiti postarea mea, și împreuna sa îl găsim! A dispărut din data de 01.02.2020, dacă cineva are conversații sau poze cu el mai recente, va rog sa îmi scrieți in privat„, este mesajul de pe Facebook.

MAE a luat legătura cu autorităţile britanice

Ambasada României la Londra a efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la situaţia semnalată. Până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat ambasada cu privire la presupusa dispariţie a unui cetăţean român, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

MAE precizează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335„, este informarea oficială a Ambasadei României la Londra.